Pe umerii zilei lumina difuză
Îşi caută drumul prin nord şi prin sud,
Prin estul şi vestul ce-n ploi se exclud,
Şi ziua, ea însăşi, ne pare ursuză.
De ploaie veşmântul pământului ud
Atinge cu gheaţa-i şi pleoapă şi buză,
Şi-n curgerea tristă ce tihna-şi refuză
E umed şi sâmburul gândului nud.
Dar cum printre picurii grei care cad
Văd viaţa în verde trăindu-şi seninul,
Când fruntea-şi ridică spre nori un răsad,
În ploaie văd harul ce-l toarnă Divinul,
Şi strig, cu genunchii în iarba de jad:
Dă ploaie, Părinte, şi vieţii fă-i plinul!
Simion Felix Marțian
vezi mai multe poezii de: Felix
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Foarte frumoase versurile te mai astept si cu altele la fel de melodioase!
mitica
vineri, 11 martie 2016
Foarte reuşit acest sonet. În afară de faptul că denotă multă sensibilitate, e şi bine realizat artistic.
mihai_iunian_gindu
joi, 10 martie 2016
Foarte frumoasa, ca deobicei: rime gandite, masuri fluente si imagini subtile. Mi-a placut.
adina.e
joi, 10 martie 2016
Buna alegere scrierea unui sonet caruia nu ii lipseste muzicalitatea si nici figurile de stil.
Te mai citesc.
teo.cristian
joi, 10 martie 2016
dincolo de muzicalitatea versurilor se vede si un mesaj bine construit! bravo!
mugur_m
joi, 10 martie 2016
Mă bucur că am citit şi astfel de poezii pe acest site.
Felicitări.
Irina Ira
joi, 10 martie 2016
Ne oferi mereu poezii minunate, foarte bine realizate.
r.mirel
joi, 10 martie 2016