Sonetul XLV (viitor peste ruine … ) - Ovidiu Oana-pârâu
Poezie adăugată de: Ovidiu Oana-parau

    joi, 13 ianuarie 2022

Prea des mă plec cu fruntea peste masă,
De-acolo mă pornesc spre nou trecut
Şi-mi biruiesc prezentul prea durut
De grija că aici nu mai am casă.
Un gând mă poartă, pas spre început,
Urnire poate aspră, dureroasă,
Închis am fost de soarta mincinoasă
'ntr-o colivie cu un fals sărut.
Când mă trezesc, văd ziua luminoasă,
Văd zorii unui mâine'abia născut;
Ispită mi-e răspunsul nevăzut
De prima ursitoare arțăgoasă.
Doar am visat? Nici vorbă! Văd în mine
Un viitor născut peste ruine.

13.10.2009
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016



vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.