Sonetul XLVI (singurătatea … ) - Ovidiu Oana-pârâu
Poezie adăugată de: Ovidiu Oana-parau

    vineri, 14 ianuarie 2022

Singurătatea, când cel drag mi-e casă,
E deznădejde și nici Dumnezeu
Nu-mi dă speranță, cum voi trece eu
De zidul orb, când celuilalt nu-i pasă?
Mai rabd un dor sperând, poate mă mântui
De aspra ta sentință condamnat,
Să ies din labirint înseninat,
Sau dacă nu, prin iad, în veci, să bântui.
Mi-e libertatea temniță mizeră.
Ce mic e universul pentru prins!
Când ”te iubesc!” răsună tot mai stins,
Nebun e, oare, cel care mai speră?
Arată-mi, Doamne, calea spre-mplinire,
Sau fă-mi din vise, tristă nălucire!

07.11.2009
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016



vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.