Vise zdrobite,
de Pașii grei ai Absurdului,
pe care ne biciuim Iluziile Vieții,
să meargă cât mai departe,
prin ținutul întunecat și rece,
al Iluziilor Morții,
de la care așteptăm,
să ne salveze,
din închisorile propriilor Trupuri,
de Cuvinte,
ale căror înțelesuri,
se îneacă mereu,
în Sângele Speranțelor,
de a fi o singură Stea,
din care să privim Timpul,
ca pe un Șarpe,
străin și dizgrațios,
care ar fi putut,
să ne muște cu veninul Anilor săi apăsători,
pe care Existența i-ar fi montat ca și zăbrele,
la Ferestrele Iubirii noastre.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.