Să știi că atunci,
când va lăcrima Cuvântul,
pe care l-am dăruit,
Iluziilor Morții și ale Vieții noastre,
voi alerga pe aleile pline,
de Viermii Uitării,
din Cimitirele Viselor,
care se descompun,
în Respirațiile,
reci și insensibile,
ale Uitării,
încercând să prind,
Stelele Destinelor,
din porii Speranțelor,
în Inimile cărora,
voi încerca să mă ascund,
pentru ați găsi Lumina Divină,
pe care să o înțelegi,
ca fiind,
Religia Nemuririi unei Iubiri,
care nu va răsări nicăieri în altă parte,
decât în grădina Sufletului tău,
din care mi-aș fi dorit,
să-mi clădesc,
unica Catedrală a Nemuririi,
în care credeam,
ca fiind Ochii Sufletului de Cer,
în care să-mi trăiesc,
Patimile Existenței,
alături de tine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.