Prin fum de ţigară,
Se pierde părul tău în inima mea,
Răsfirându-se la fiecare bătaie de Destin.
Prin mine se descarcă,
Întreaga durere şi mirare a lumii,
Ştiindu-te din nou singură,
În imensitatea din tine,
Prin care te pierzi atât de departe.
Atunci vreau să te întreb?
Unde am uitat strada noastră,
La care colţ de moarte părăsit de noi?
Ai putea să ştii?
De ce eşti mai frumoasă atunci când plângi?
Sau de ce eşti o lacrimă,
Atunci când vorbeşti în mine?
Sau poate nu vrei să ştii,
Fiindcă preferi să te scurgi,
Pe obrazul Timpului,
Atât de pierdut din noi,
Care însoţeşte Moartea?
Îmi e dor de tine mai azi,
Mai acum,
Mai ca niciodată,
Mai ca mereu şi întotdeauna,
Dar aş vrea să aflu unde?
Aici atât de departe,
În imensitatea pierdută în haosul din mine?
Poate mult mai departe,
Decât sunt eu în Singurătatea ta?
Atunci când e spartă de răceala unei Lacrimi,
Ce se vrea Destin.
Dar vai,
Se prelinge pe obrazul acelui Timp,
Cu nume de despărţire.
Ce vreau să-l alung,
Fiindcă nu cred în Moartea care ne desparte,
Decât în Tine şi atât.
De aceea aş vrea să pot fuma din nou,
Pentru a privi cum părul tău,
S-ar pierde în inima mea,
Răsfirându-se la fiecare bătaie de Destin,
Prin fum de ţigară.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.