Nici nu mă pot uita,
la fața Sufletului Lumii,
atât este de defrișată,
de propriile Iluzii ale Amintirii,
încât a devenit un Deșert de Vise,
în căutarea Apei Iluziilor Fericirii,
ale căror izvoare de Speranțe au secat,
în praful stelar de Întrebări,
pe care mi le rostesc mereu,
de câte ori sunt călcat,
de pașii Orizontului Luminii Divine,
din Privirea Infinitului.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.