Zile fără de sfârșit,
abia își mai duc plumbul cenușiu,
al Destinelor,
în brațele lipsite de vlagă,
ale Eternităților de Clipe,
ucise pe nedrept,
sub Pașii Viselor,
ce-abia se mai târăsc,
spre Inimile de Jar,
ale Dorințelor,
ce par stinse,
mai demult decât Vremurile,
de Indiferența Privirii,
Cimitirelor de Cuvinte,
care ne sapă adânc,
în Sângele fierbinte al Amintirilor,
cu frigul de pe buzele Înțelesurilor,
ce ne îngheață în profunzime,
fiecare Sentiment,
ce ar mai putea aprinde vreodată,
Focul Tău Sacru,
Iubire.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.