Rispește-mi Doamne,
și ultimii bani ai Viselor,
la Jocurile de noroc orb ale Destinului,
dar lasă-mă să Cred tine,
chiar dacă ești în Realitate,
ultimul borfaș al acestei Lumi,
lipsite de Speranța,
Ochilor de Cer ai Fericirii,
în care să-mi răcoresc Iluziile Morții,
care mă ard cu fiecare Eternitate de Clipă,
pe care o pierd,
fără să vreau,
la masa putrezită și ratată,
a unui Destin,
din lemnul Cuvintelor cărora,
nu-mi voi putea construi niciodată,
un Refugiu al unei Iubiri,
sub ștreașina căruia să mă ascund,
de Iluziile Vieții.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin