Zâmbete înpietrite,
zac reci și insensibile,
prin Cimitirele de Cuvinte,
la gardurile cărora,
Lacrimile încă își mai usucă,
Ridurile Timpului,
atât de neiertătotr,
cu Distanța,
dintre Iluziile Vieții și ale Morții,
care ne otrăvesc Amintirile,
strigătelor surde,
pe care nici o Stea,
nu mai poate să la audă,
pentru a ne străluci din nou,
Calea Destinului,
pe care am alergat împreună,
undeva-cândva.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.