Ne-au surzit,
până și Ecourile Durerilor,
pe străzile reci și indiferente,
ale Absurdului,
înțesat cu Statuile Vivante,
ale Clipelor tot mai grele și șterse,
de pe mesele și așa,
atât de pustii,
ale Orizonturilor,
pe care le îmbrăcăm de fiecare dată,
atunci când ieșim,
pe faleza tristă a Privirilor,
ruinată în valurile Destinelor,
tot mai înfometate,
de noi înșine,
cei care ne-am pierdut,
de atât de mult Timp,
încât Nimeni,
nici un Sentiment,
nu va mai reuși vreodată,
să ne mai regăsească.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.