Răstigniți pe mormintele propriilor Aspirații,
ne ascundem Cimitirele Cuvintelor,
printre buruienile Întâmplărilor,
cărora le suntem datori,
cu o Moarte,
izvorâtă din adâncurile Ființei,
Iluziilor Non-Sensurilor Existenței,
în care ne-am întrupat,
Visele Amintirilor din Viitor,
în mugurii otrăviți ai Durerii,
fără să știm vreodată,
că respirăm un Compromis,
ce a devenit Speranța deșartă,
că ne vom învinge pe noi înșine,
ignorând cu desăvârșire,
Condiția Umană,
prin care,
Omul este o șoaptă mincinoasă a Creației,
pe care a greșit-o Dumnezeu,
atunci când s-a simțit prea Singur,
fără de Suferința noastră,
și a decis să ne clădească din temelii,
Disperarea,
pe care să o îmbrăcăm,
în decursul Iluziilor Vieții noastre tulburi,
din fântâna veșnic secată de Fericire,
a Destinului.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.