Ascultă-mă Moarte,
măcar o singură dată,
când te mai întreb,
de ce ne irosești,
absolut toate Eternitățile Clipelor,
fără să ne lași nici una dintre ele,
pe străzile fără nume,
unde ne vagabondează,
fără nici un țel real,
Destinul,
pe care nici Dumnezeu,
nu avea cum să-l lase,
să fie al Nimănui,
pentru totdeauna,
chiar și atunci,
când ne traversează,
Privirea stinsă,
a Inimii de Jar,
unde ni se ascundea,
undeva-cândva,
Adevărul unei Iubiri.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.