Scrisori pierdute,
de către Vise,
se înșiră mototolite și aruncate,
pe străzile desfundate ale Uitării,
a cărei Pași se înșiră haotic,
pe tâmplele transpirate,
ale Durerii,
încălțate cu pantofii scâlciați și roși,
ai Disperării,
care ni se perindă,
prin Ochii Răsăriturilor Nimănui,
lovind cu putere,
în Porțile ruginite,
ale Inimilor unor Amintiri,
ce încă mai bat,
în piepturile Cuvintelor noastre,
ajunse de ocară,
înaintea Privirilor pierdute,
ale Singurătății.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin