Aș putea vreodată înțelege,
rostul Zâmbetului,
decăzut,
în adâncurile Inimii,
Iluziilor Morții?,
care nu mai bate,
pentru Eternitatea Regăsirii,
Străinului din noi,
ce ne-a părăsit,
Destinul,
Iluziilor unor Amintiri,
în gara fără nume,
a trenului Privirilor pierdute,
ale căror merite,
nu le-am mai întâlnit niciodată,
în povestea scrisă,
de Dumnezeul Creației Nimănui,
care-ar fi vrut să ne vândă din belșug,
Iluziile Fericirii,
izgonite dintr-un Paradis,
devenit deodată,
atât de neîncăpător,
încât a fost nevoit să se extindă,
și pe teritoriul Infernului,
din noi înșine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.