Lumini stinse,
de Flăcările Indiferenței,
ce vagabondează,
prin Ochii Speranțelor,
încercând să găsească,
câte un Sentiment,
răstignit pe Destinul Clipelor,
mereu atât de goale,
prin care trec nepăsătoare,
Zilele fără adăpost,
incendiate de respirația,
Gândurilor de plumb,
a Disperării,
ca mai apoi,
să se prăbușească,
împreună cu ea,
pe asfaltul negru,
al Cuvintelor înghețate,
pe care ni le adresăm,
fără să știm vreodată,
cât de străpunse sunt,
de copitele tăioase,
ale Zebrelor unor Vise,
care ne bântuie,
și par a nu mai reuși,
să ne traverseze vreodată,
spre Iubirea,
la care credeam,
că vom putea ajunge.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.