Pe albia impenetrabilã
şi sinuoasã
a vremii,
Vãluresc, vãluresc visele mele.
Clopotul inimii de bronz
încearcã în zadar
sã le readucã
în vechea lor matcã.
Se duc, se duc,
şi corul lor se stinge-n zare:
"Cântãm, cântãm Cerul!
Slãvim, preaslãvim Misterul!
Dar unde ne e, unde ne e izvorul?
Spre el, spre el, sã ne mâne dorul!"...
Singurã mã regãsesc pe ţãrm,
iar zãrile largi, dragile mele zãri,
mã privesc cu ochii viselor
pierdute...
vezi mai multe poezii de: intel1anima
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.