Trecut-au pe-aici luptătorii
pe cai și strigând: “Alelei!”,
cu steagul simbol al terorii
și-n piepturi cu inimi de lei.
Venit-au în codru haiducii
cu plete sub cușme de miei,
lăsând pe bogați ca năucii
și fără vreo haină pe ei.
Venit-au și furi c-o secure,
luat-au câțiva dintre noi,
dar ce-nseamnă, dintr-o pădure,
o cioată, un trunchi, poate doi?
Plecat-au, cu toții, în hume,
iar noi, cei cu ramuri în vânt,
mai facem, cât suntem pe lume,
pe munții din țară, veșmânt.
Dar lumea se schimbă și teama
a pus stăpânire pe noi,
căci țara, de-o vreme, e mama
mișeilor, noii ciocoi.
Se taie pădurile, toate,
prin codri e-un altfel război,
cu cete de lifte spurcate:
se bat, între ei, pentru noi.
Opriți-i cât, încă, se poate,
opește-le furtul chiar tu,
primește-i cu sare, dar, frate,
aruncă-le-o-n ochi. Spune: “Nu!”
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.