Căzut în patima atelei
Si fără pic de rendez-vous.
Bătrân cât lanțurile Terrei,
El spuse vieții: Nu și nu!
Atât cât ochii lui săpară,
În orizontul mărginit.
A tras de coarda la vioară,
Să uite când s-a-mbolnăvit.
El, demiurg, așa se cheamă
Deși la minte-i semi-chel...
Devine un poet cu teamă,
Dar teama toată zace-n el.
Oferă lecții de cultură
Și pune reguli pe grătar.
Mai are doar trei dinți în gură
Și fața tristă de crâșmar.
Din când în când mai sapă-n piuă,
Plantând în umbră poezii.
Că e poetul lui adio
Și generează doar prostii!
Adeseori când plouă-afară
Sub limba lui se nasc zăbrele
E trist că sticla este goală,
Și scuipă-n ea că-s vremuri grele.
Dar uneori își uită locul
Și crede că e-n lumea lui —
Aruncă piatra și cojocul:
-Că de, e fiul dracului!
De ochii triști și plini de flamă,
Nu spun nimic, decât atât:
-Ștefane, s-a deschis o cramă,
Dacă de trai ți s-a urât!
Georgian Ionuț Zamfira 27.08.2021
vezi mai multe poezii de: Ionutz21
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.