Citesc... De sub pleoapa nu o data
Îmi scapara în jos, pe-obrazul meu,
O lacrima... si te citesc mereu
Si parca te-as citi întâia data!
Ce orizonturi noua-mi luminezi
Cu raza geniala-a mintei tale!
O lume ideala tu-mi creezi
Si peste toate-arunci un giulgi de jale
Ce fâlfâie întunecat în aer...
Si strunele pe care ning petale
Suspina-amar, ca-n vis, abia atinse
De degetele-ti palide si reci,
De degetele-ti reci si-atât de pale...
scotând sub mâna ta maiastra un vaier...
Si fruntea ta cu lauri o-ncununi,
Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni,
Cu trandafiri ce din gradini i-aduni...
Plutind spre culmi cu aripele-ntinse,
Învaluit în nouri, tu petreci
În sfânta-apoteoza-a mortii reci...
O, numele tau sfânt poti sa ti-l treci
În cartea nemurirei necuprinse...
Cât va mai izvodi glas omenesc,
Un viers in dulcea limba-armonioasa
Din cea mai scunda si-umilita casa
A preamaritului grai românesc!
vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Lumina lunei, sufletu-mi razbate,
O, tu, cel care masuri cu o slova
Nemarginirea scanteierii ce strabate
O umbra franta-ntr-o alcova!..
Si ca o ruga, arsa de-un abate,
Te striga tainic scumpa ta Moldova,
O, tu, cel care viata prinzi, cand zbate,
In vant hoinar, o ramura garbova!..
Th3Mirr0r
th3mirr0r
sâmbătă, 16 mai 2015
Frumos elogiu,Frumos poem
ALapis
sâmbătă, 25 aprilie 2015