La Poalele Crângului (poem în proză) - Ștefan Petică
Adăugat de: 0741348048

La Poalele Crângului (poem în proză)




Ce iarba verde, cu capul în mâni, pe gânduri. Visez. Dinaintea mea un cosaş

zbârnâie un cântec monoton şi un toporaş galben întinde petalele lui lacome de sărutări

spre mine.
E lumina în aer, lumina multă şi toate celea sclipesc, desfaşoară o bogătie orbitoare de culori.
Soarele trimite raze fierbinți cari-ți amintesc momente de profundă senzualitate...
Ridic capul.
Un nor cenusiu s-a înfipt în albastrul clasic, adânc al cerului, precum se înfige un

cuget rău într-o inimă nevinovată.
Sunt fericit. Senzatii dulci mă năvălesc şi pare că mă doboară, atât sunt de mult

şi atât sunt de intense.
Sufeltul meu zboară lin spre Dumnezeu, marele Pan, care pe toate le cuprinde şi

pe toate le simte.
De pe mugurii plini de seva se desprind sărutări sub îmbrățişarea caldă a razelor

de soare, şi sărutarile zboară prin văzduhul clar şi trezesc în minte-mi icoane de dragosti

apuse.
Iubirea veche, mare, puternică reînvie în sufletul meu pribeag. În noaptea accea,

ah, cât n-am simțit eu în noaptea aceea!
Sunt fiorii omorâtor de dulci ai iubirii senzuale – iubirea mea era senzuală – e

remuşcarea neagră, dureroasă – iubirea mea fusese criminală – e lupta între ideal şi

întrupare – iubirea mea fusese un trist episod din goana dupa ideal.
Şi la poalele crângului, sub razele fiebinți ale soarelui primăverii, renasc sărutările

fierbinți şi înfiorate din noaptea aceea, senzațiile omorâtor de dulci, privirile lungi şi

galeşe ale iubitei.
Şi visez, visez la poale de crâng.

Adăugată de către-Radu Dan Alexandru



vezi mai multe poezii de: Ștefan Petică




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.