Strania chemare - mihai_iunian_gindu
Poezie adăugată de: mihai_iunian_gindu

    vineri, 06 mai 2016

Alunec pe aripile tremurânde
Ale vidului,
Lovit de zgomotul de infern
Ce a ucis liniştea clipei.

O clipă binecuvântată,
Un răstimp magic
Furat infinitului.

Plutesc în văile eternităţii,
Unde domnesc aerul rece al munţilor,
Susurul binecuvântat al izvoarelor
Şi chemarea stranie,
Asemănătoare cântecului sirenelor,
Dar venită
De foarte de departe,
A Paradisului pierdut.

Mă prăbuşesc în abis,
(Al meu? Al lumii? Poate că
Nici nu contează cu adevărat)
Strivit de o povară mult prea mare
Pentru un simplu muritor:
Aceea de a fi.



vezi mai multe poezii de: mihai_iunian_gindu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Stimată doamnă Adina Speranţa, mulţumesc mult pentru popas şi pentru aprecieri. Mă voi strădui să postez şi în viitor poeme care să mulţumească cititorii.
mihai_iunian_gindu (autor)
duminică, 08 mai 2016


A te prăbuşi în abis după ce ai atins eternitatea, a reveni la fiinţa umană care eşti după ce ai atins înaltul, fie şi o clipă, a reveni după această clipă eliberatoare doar pentru că mai trebuie ...să fii...da, este o povară! Felicitări, Mihai !
Adina Speranta
duminică, 08 mai 2016