La fereastra nopţii albe stau de veghe picotind,
Depărtarea se întoarce prinsă-n raze fumurii,
Răsăritul fierbe-ntruna între valuri clocotind
Focul din tăcerea noastră are falduri cenuşii.
Ochiul zilei mă priveşte printre nori întunecaţi
Lacrima de dor fugară se topeşte în fior,
Zarea muşcă răzvrătită din cocori pe ochi pictaţi,
Din corabia cu vise fără grabă mă scobor.
Clipele se frâng tăcute în al timpului focar
Îndoiala îmi surâde cu un tremur rătăcit,
În prezentul fără noimă viitorul e precar
Pe chipiul vieţii mele stelele s-au cam răcit.
Rugăciunea-mi ca un abur se topeşte în neant,
Carul Mic şi Carul Mare s-au umplut cu gând cosit,
Pentru starul din generic am ajuns un supleant
Ce aşteaptă-nchis în doruri să mai fie folosit.
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.