Ora doisprezece la miezul nopții.
Strada cât cuprinzi cu privirea
Prinsă într-o efuziune lunară,
Incantațiile lunare șușotind
Dizolvau podelele memoriei
Toate legăturile clare ale acesteia,
Toate dezacordurile și exactitudinile.
Fiecare lampadar de pe strada pe unde trec
Bate precum o fatidică tobă,
Și prin ungherele întunecate
Miezul nopții îmi zgâlţâie memoria
Precum un nebun scutură o begonie uscată.
Ora unu și jumătate,
Lampadarul bodogănind,
Lampadarul mormăind,
Mi-a zis: „Ia seama la femeia aceea
Care se eschivează în lumina ușii
Care îi dezvăluie grimasa.
Uite cum tivul rochiei ei
Este zdrențuit și pătat de nisip,
Și cum te privește cu coada ochiului ei
Arcuit ca un cârlig îndoit”.
Memoria debordează inutile
Puzderii de gânduri;
O creangă noduroasă pe plajă
Întortochiată și lustruită
De parcă lumea s-a descotorisit
De enigmaticul său schelet
Țeapăn și albit.
Un arc fisurat într-o curte de fabrică,
Rugina care atârnă de forma părăsită de forță,
Greoi și încordat și gata să pleznească.
Două și jumătate dimineața,
Lampadarul a zis:
„Ia seama cum pisica se cuibărește în rigolă,
Cum scoate limba
Și devorează un dumicat de unt rânced."
La fel uită-te la mana copilului întinsă instinctiv
Care a vârât pe furiș în buzunar o jucărie găsită pe chei.
N-am putut citi nimic în ochii acelui copil
Dar am văzut ochi pe stradă
Încercând să privească prin obloanele luminate.
Un crab într-o amiază în heleșteu
Un crab bătrân ducând moluște în spate
S-a agățat de vârful bastonului pe care i l-am întins.
Trei și jumatate dimineața,
Lampadarul a pâlpâit,
Lampadarul a mormăit în întuneric.
Lamparul a îngăimat:
"Privește luna,
Luna nu ține nici-o ranchiună,
Luna face cu ochiul firav
Zâmbește din colțuri
Netezește părul ierbii.
Luna și-a ieșit din minți
Un vărsat de vânt îi cojește fața pală
Mâna sa răsucește un trandafir de hârtie
Care miroase a praf și a apă de colonie,
Este singura
Cu toate vechile mirosuri nocturne
Care îi trec și i se intersectează prin minte
Vine nostalgia
Mușcatelor uscate fără soare
Și praf prin crăpături
Miresmele castanilor de pe străzi
Și parfumurile femeilor de după jaluzele
Și damful țigaretelor pe coridoare
Și mirosurile de cockeiluri din baruri.
Lampadarul a zis:
"Este ora patru dimineața,
Iată numărul de pe ușă.
Memorie!
Tu ai cheia,
Becul împrăștie un halo pe scară.
Urc.
Patul e desfăcut; periuța de dinți agățată pe perete,
Descalță-te la ușă, dormi, pregătește-te pentru viață.”
Ultima răsucire a cuțitului.
Traducere de Marin Mihalache
vezi mai multe poezii de: T.S. Eliot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.