Tărâmul Pustiit I. Înmormântarea Morților - T.S. Eliot
Adăugat de: marin.mihalache

Aprilie este luna cea mai nemilostivă, prăsind
Liliecii în pământul mort, amestecând
Amintirile și năzuințele, înviorând
Cu ploi primăvăratice rădăcinile amorțite.
Iarna ne-a ținut de cald, acoperind
Pământul cu o ninsoare amneziacă,
Insuflând un pic de viață în tuberculii uscați.
Vara ne-a luat prin surprindere, venind peste Starnbergersee
Cu o ploaie torențială; ne-am adăpostit sub colonade,
Și când a ieșit soarele ne-am dus în Hofgarten,
Și am băut o cafea, și am vorbit un ceas.
Nici rusoaică nu sunt, mă trag din Lituania, nemțoaică neaoșă.
Când eram copii și locuiam la arhiduce
Vărul meu m-a luat cu el pe sanie,
Și m-am speriat. El mi-a zis: Marie,
Marie, țin-te bine. Și ne-am povârnit la vale.
Acolo sus în munți te simți fără griji.
Citesc mai toată noaptea, și iarna plec în sud.

Ce sunt rădăcinile acelea care se încaieră, ce ramuri odrăslesc
Din acest gunoi pietros? Fiu al omului,
Nu poți spune sau ghici, pentru că numai tu știi,
Un mușuroi de oglinzi sparte în care bate soarele,
Și copacul uscat nu dăruie adăpost, nici greierele liniște,
Nici în piatra seacă nu clipocește apa.
E doar umbră sub piatra aceasta roșiatică,
(Vino sub umbra acestei pietre roșiatice),
Și am să-ți arăt ceva mai diferit decât
Umbra ta pășind după tine dimineața,
Ori umbra ta înălțându-se seara să te întâmpine;
Îți voi arăta frica într-un căuș de țărână.
Curat adie vântul
Copila mea din Irlanda,
Unde m-aștepți?
“Mi-ai dăruit zambile întâi acum un an;
Și ei m-au numit fata cu zambile.”
-Și totuși când ne întorceam târziu din grădina de hiacint,
Cu brațele pline de flori, cu părul răvășit nu puteam
Grăi, avem ochii încețoșați, nu eram
Nici viu nici mort, și nu mai pricepeam nimic,
Cătând în inima luminii liniștea.
„Mohorâtă şi pustie este marea“.

Traducere de Marin Mihalache



vezi mai multe poezii de: T.S. Eliot




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.