TABLOU CU MOV, ALBASTRU ȘI MARO
Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Apoi am adormit, numai o clipă –
vedeam în vis mirat cum se ridică
tot trupul meu într-un văzduh neclar
stropit cu picături de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.
Te-aș fi adus de mine mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru și puțin maro...
Și trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roșu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat,
când chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi licori de peruzea.
Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
pe năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunați sub cer
pe străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ți pictată
pe pânza cerului, neterminată.
Erai sau nu erai, nici nu mai știu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintrun ciob de stea.
vezi mai multe poezii de: necorupb