(pentru Lula, care nu va citi niciodată)
A trăit ultimele sale clipe.
În gară, noaptea, aștepta trenul să treacă peste el pentru a termina cu tot.
Deodată, dintr-un implus vechi și uitat, a urcat pe șină ca să pășească la fel ca pe vremea când era un copil veșnic.
Atunci, cu stupoare, a văzut-o pe mica sa verișoară moartă pășind pe cealaltă șină,
întinzându-i mâna ca să se țină în siguranță, deasupra visului.
Au umblat mult, zâmbind unul celuilalt,
și când a trecut pe nevăzute trenul, vuind,
cei doi copii, cu mîinile înlănțuite, au continuat să meargă de-a lungul șinelor,
în timp ce leșul unui bărbat era întins, mai încolo.
Tasos Leivaditis, din volumul Vizitatorul nocturn, 1972
traducere Adina V.
vezi mai multe poezii de: Tassos Leivaditis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.