Te aştept - Cristi
Poezie adăugată de: Chrisforever

    luni, 01 iulie 2019

într-un colţ prăfuit de nostalgie,
mi se cos bătăile de inimă.
prin urechile acului se tot aude o tăcere acută
ca un cântec evanescent
compus de toate clapele nopții.
încă un vis anexat de tine…
somnul îmi este înecat
între puncte de suspensie
şi înfăţişări abstracte de fericire.
tâmplele îmi ard de prezenţa ta
cu eleganța vestalei
şi îmi gravează nesărutul nostru
pe fiecare pată de cuget.

iartă-mă
cu aceeaşi graţie angelică
pe care o beau mereu
până la iubire.
mă simt atât de străin în cuvintele mele…
şi ele sunt bolnave de mine
când râvnirea mă împinge
spre declin
şi uit
de care capăt al luminii
să mă agăţ.

“iubirea e aici”
scrie pe fiecare căptușeală de suflet.
mi se dezleagă toate fricile nesupuse raţiunii
şi încep să latre spre cer.
mi-e tot mai teamă
că de-atâta tumult
mi se va crăpa reflexia pe retina lunii.
călcâiul îmi descreşte cu fiecare fărâmă de fior
şi nu ştiu dacă mai pot să-mi întorc trăirea
din țările calde
fără să ajung la zâmbetul tău.

îţi mai ştiu vocea,
vibrează tainic în fiecare sunet de dor
şi îmi opreşte mereu alfabetul în zodia şeptimii.
nici nu știi ce uşor îmi e să ghidez nemurirea spre tine
când îmi strângi tot aerul din piept
şi faci din el cuvertură pentru parfumul tău.
ţi-aş spune,
dar gândurile au tăcerea în sânge,
iar cuvântul le poartă
uneori
în veşminte sofisticate.

îmi tremură lacunele sub zațul fiecărei zi,
dar te aştept
până când voi fi triat pentru neant de cutele timpului,
până când mă vor strivi toate coperţile celestului,
până când pământul va mușca din mine
și îți va simți gustul revărsat din trupul meu.
te aștept
sub umbra rătăcirii,
unde “hai acasă”
îmi strigă nimeni.



vezi mai multe poezii de: Chrisforever




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.