Timpul
Destrămatu-s-a degrabă
Visul alb al tinereții
Cum destramă răsăritul
Dulcea rouă-a dimineții.
Ca un stol de păsări iuți
Antrenate-n zbor întins
Mi-au trecut mie toți anii
Timpul totuși m-a învins.
Mai ca ieri mergeam cu tata
La biserică-n Ajun
Astăzi zace-o lumânare
Lângă crucea-i de alun.
De atâta jale mamei
I-a pierit din ochi lumina
Nu-și mai vede acum săraca
Decât noaptea-n vis grădina.
Și din ochiu-i muribund
Se prelinge pe obraz
Lacrima de sânge-amară
A preacruntului necaz.
Timpul a țesut cu ură
Grabnic, ghemul meu de viață
Firul lung de altădată
A ajuns un cap de ață.
vezi mai multe poezii de: Florin Pindaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc!
Florin Pindaru (autor)
sâmbătă, 09 aprilie 2016
Tristete, pareri de rau...o poezie în care apreciez trairea autorului. Felicitari!
Adina Speranta
vineri, 08 aprilie 2016