Mă uit în zare toamna peste ogoare,
Se văd recoltele bogate sub soare,
Ce uneori arde necontenit,
Iar arșița e de neoprit.
Vine toamna, se-așează peste câmpii,
Se-adună din nou holdele aurii,
Dar toamna începe cu calde șoapte,
Desculță prin frunze și lanuri coapte.
E vremea fierbinte cu miros de lut,
Sub umbra nucului merg să ascult,
Când vântul adie-n cântarea frunzelor,
Foșnind printre crengi pline de dor.
Culoarea mă-ncântă-n sufletul meu,
Aș vrea să fie toamnă mereu,
Frumos era și-n timpul verii,
Dar ardea soarele și focul iubirii.
Natura noastră pentru noi se-nchină,
Cu hrană lumea-n brațe să o țină,
Iar pentru noi viața-i ca o umbră,
Să alungăm tot ce-i blestem și ură.
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.