Și cu cît privesc - Traian Dorz
Adăugat de: mustang

Și cu cît privesc în urmă
peste anii ce s-au dus
tot mai limpede-Ți văd Fața
și iubirea Ta Isus.

Tot mai strălucit și dulce
în viața mea răsai
tot mai limpede-mi răsună
fermecatu-Ți dulce grai.

Tot mai strălucit faci totul
Soare binecuvîntat
tot mai mult mi-alungi din suflet
norul greu și-ntunecat.

Cînd eram furat de valuri
și-ncetam să lupt cu zel
dacă mă mustrai Isuse
urmăreai de-atunci un țel.

Cînd din patima deșartă
Ți-am cerut să-mi dai un pic
de mi-ai dat, mi-ai dat Isuse
ca să văd că nu-i nimic.

Cînd am vrut să-mi caut prieteni
desfătări cînd am căutat
m-ai lăsat să le-aflu Doamne
să văd cît m-am înșelat.

Astăzi văd că bogăția
lumii-ntregi de mi-o dădeai
n-aș fi-aflat vreo mulțumire
căci din toate Tu-mi lipseai.

Dar de cînd Te am pe Tine
chiar de-s singur și străin
și de-s și sărac pe lume
eu sînt fericit deplin.



vezi mai multe poezii de: Traian Dorz




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.