Tu n-ai murit,
Doar te-ai topit încet în umbră
Sătul de-atâta soare cât te-a dogorât,
Sătul de-atâtea zile,
Te-ai cuprins de noapte,
Sătul de-atâtea lacrimi,
Te-ai dorit pământ.
Tu n-ai murit,
Doar ţi-ai întins de astăzi visul
Cu aripi de lumină vie
Către cer
Să poţi scruta de-acolo-n tihnă
Universul,
Să numeri stelele
Ce-n zarea necuprinsă pier.
Tu n-ai murit,
Tu doar ai învăţat tăcerea
Cea mai adâncă,
Cea eternă,
Pe de rost
Şi ne-ai lăsat cuvintele,
Pe toate,
Nouă
Ca să vorbim,
În şoaptă,
Despre ce ai fost.
Tu n-ai murit,
Doar ai păşit în nefiinţă,
Sătul de-atâta existenţă pe pământ
Ai semănat cu dor în sufletelor noastre
Şi te-ai mutat apoi de-acasă...
În mormânt.
Dedicată memoriei d-lui Vasile Herţa, trecut discret în nefiinţă.
vezi mai multe poezii de: Dan Lazarescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.