Tumultul lianelor - Gabriel Stănciulescu
Poezie adăugată de: Gabriel Stanciulescu

    marţi, 12 februarie 2019

Tumultul lianelor

Declin, familii răvășite,
Doi “refugiați” cu acte scrise,
Pășeau pe drumuri părăsite,
Cerând favoare de la vise…

Ne-am găsit în rece amiază,
Priviri, scântei, săgeți cu droaia,
Zburau în zi de Bobotează
Pe cerul iernii-n Dămăroaia.

Purtam speranțele la mine,
Doream să nu se mai repete
Blestemul răilor, ce vine,
Cu suferință și regrete.

Aproape cred că aș fi sărit
La orice femeie în brațe,
Dar destinul iară m-a ferit
De o hilară fascinație.

Obositoare zile tulburi,
Trăite-n trista agonie,
S-a întâmplat în multe rânduri
Să cred că ține o vecie...

Simțeam că speranța s-a pierdut,
Și că am visat mult prea frumos,
Nu înțelegeam de ce-am trecut
Ștacheta vieții atât de jos.

Nu se întâmpla ce am visat,
Mișunau persoane între noi
Ce incomodau, neîncetat,
Sperând că accept și locul doi.

Tumult, confuze sentimente,
Trăiri pătimașe în amor,
Dorințe multe, desuete,
Realizam că sunt un amator.

Simțeam ceva ce mă-mpresoară,
Îmbrățișări de amazoane,
Pe trupul meu, întâia oară
Mi se încoloceau liane.

Zburdam cu sufletul și ființa,
Ușor pierdeam din crezul meu,
Nu stăpâneam deloc dorința,
Ce mă amăgea mereu, mereu…

Am trăit momente unicat,
Înaltă școală pentru mine,
Păcat, atunci când este păcat
Păcat, când reapar suspine.

Ar fi mult prea mult să acuzăm
Sfătuitorii tăi... „de bine”,
Azi știm, din greșeli noi învățăm...
Că și viața ne aparține.

Des am încercat să te conving
Ca doare strașnic suferința,
De unul singur nu pot să înving
Și-n prag apare... consecința.

Ai fost mereu o luptătoare,
Și ai obținut tot ce-ai dorit,
Dar vine “viața” următoare
Când toți plecăm cu ce am venit!

Autor: Gabriel Stănciulescu



vezi mai multe poezii de: Gabriel Stanciulescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.