e ultimul vers,
îmi spun
cu paradigma cetelor de lacrimi
luminând în colţul firii
o rămăşiţă de iubire.
e ultimul vers,
îmi răspunde
ecoul insomniac
cu parfum seismic
din piept.
e ultimul vers,
mai e puţin,
atât de puţin,
până ai să mă ştergi
din arhivele zâmbetelor tale.
ascultă…
deja se rescriu destinele
la etajul patru al Universului
cu peniţa îmbâcsită de inechități
scrâşnind din mâini satirice
rolurile mele.
afară se înteţesc cetăţile de tremur
trezind în ploaia lor
zvâcniri poetice
din subsolul stingheritor
al sufletului.
cât de trist plânge iubirea
îmi zgârie dezolarea din sânge
cu scâncete de dor.
e ultimul vers,
se schimbă între ei actorii
într-o buclă neîndurătoare
de echivocuri amorțite
după cortinele lumii,
trântind în zarva lor
pleiada de zâmbete efemere
pe scena dragostei mele.
tu dormi, lună
îmbracă-ţi somnul
cu ridurile asfaltate de neant
din inima mea.
oricum
aceste aşternuturi vremelnice
sunt doar o rezervare
de viaţă.
dormi, te rog,
şi-ţi promit
că punctul tău va fi întipărit
cu eden
pe cel mai înalt pilon
de iubire.
e ultimul vers,
strânge-mi mâna
pentru o clipă
ca şi cum ar fi ceva palpabil,
şi-am să las timpul
să mă împartă între ticuri şi tăceri
cu un zâmbet torţionar
de memento mori.
e ultimul vers,
iartă-mă,
am vrut să fie despre tine.
vezi mai multe poezii de: Chrisforever
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.