Un monolog lăuntric
Pentru tot ceea ce vrei să realizezi
trebuie să iei atitudine, degeaba visezi
Visele sunt stele comprimate într-un simplu praf
nu mai iubesc luna, că ea m-a minţit -
ador întunericul cel tăcut şi liniștea
Resimt minciuna, în orice vis sparg oglinda
că aşa e minciuna față de adevăr, prea puţini găsesc limita
Mai mult o depăsesc, cu o pasiune şi cu o dorință absurdă
ne apropiem de inevitabilul sfârșit -
de ce să nu-l ignorăm? Ce mai rămâne de pierdut?
Gândul ăsta, în mintea mea e o pedeapsă de fapt
pentru ca prefer introvertirea, ignorând tăcerea ce mi s-a dat
Am ignorat acest lucru, şi oamenii te ignoră
când ai ceva important de spus, preferă nepăsarea -
de asemenea fiinţe eşti înconjurat... Trist!
vezi mai multe poezii de: Alone
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.