îmi plăceau rutina, banalitatea,
tu îmi testai puterea mea de abstracție
căutând semne zodiacale
din celălalt capăt al nopții
strânge-mă în brațe azi,
cu buzele răvășite
mâine ar putea începe delirul păsărilor
dinaintea potopului
abia mă recunosc în vremea precară
nu-ți mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
mai credeam că zorii cresc din pământ
nu ştiam pe atunci ce-aduce furtuna
un apus roşiatic tresare în vânt
un stigmat de argint este luna
purtai o brățară de nisip
pe o gleznă
pe cealaltă un sărut
rătăcit
rămas bun foşti copaci,
pe curând,
vă mutaţi emigranţii spre sud
când prezentul acesta sordid
CERUL VÂNĂT
ieri mai creșteau doi copaci pe pământ
uite,
dacă tot ne-am întâlnit
pe pajiștea asta tăcută
îți propun un joc
adio, vine toamna,
am încuiat de dimineață
toate lacătele inimilor frânte de cu vară
îmi adun cuvintele din bruma
te-aș fi dus într-o vale cu lună
să împărtășim același spectru
dar erai plecată în picioarele goale
prin tainele ierbii