Vâlvătaia de foc - Nicu Hăloiu
Poezie adăugată de: nicu hăloiu

    sâmbătă, 11 mai 2024

Vâlvătaia de foc
...
Să nu ne cereți solidaritate,
Că n-o veți avea, de la noi, în veci
Voi ne-ați condamnat pe toți la moarte,
Dar de suflete, veți rămâne seci!
...
Nu sunteți demni de-a fi ca noi, români,
Nu sunteți demni de-așa minunăție
Lăsată moștenire de străbuni.
Voi ce lăsați? O țară-n sărăcie
Săracă prin trădare și hoție!
....
Mustește-n voi trădarea și hoția
Urmașii voștri vor suporta povara
Ei vă vor răscumpăra vinovăția
De-a vă fi vândut râul, ramul, țara!
....
Stați fără grijă, n-avem ce vă face,
V-ați pus la adăpost de lege și dreptate,
Dar sufletele voastre nu au pace
Pentru că-n voi, le-ați condamnat la moarte!
...
Ne-ați batjocorit și țară și destine
Voi ontologic sunteți ca și morți,
Căci v-au rezervat puterile divine
Vâlvătaia iadului de hoți!
...
Pe noi ne condamnă neputința
De-a ne apăra de escroci ca voi,
Ne înfrângeți sigur în acest război,
Dar habar n-aveți în viața de apoi,
Ce vâlvătaie de foc este conștiința!
...
Conștiința voastră o păcăliți acum,
Nicio problemă că e răbdătoare,
Dar ce-o veți mai răbda și voi, postum
Și n-aveți grijă, veșnicia-i mare!



vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.