Ea este încă o copilă,
Obrajii roz o dau de gol
Dar sângele în vene-i urlă
Se vede-n ea ca prin uviol.
Părinții ei bine-au crescut-o,
Aripi mereu i-au dat
Cu dragoste au adăpat-o
Dar oare a contat?
El e versat,şi luat cu acte,
Soția demult şi-o trădează,
Şi e născut cu mult în spate
Şi tinerețe el vânează.
Copii nu are că-i egoist
Soția-i suferă-n tăcere,
Sufletu-i e pierdut şi trist
Şi nu mai simte nici plăcere.
Copila se-ndrepta spre casă
Cănd vânătorul a văzut-o,
Îi spune că e prea frumoasă
Şi că demult a remarcat-o.
Ea îi zâmbeşte un pic sfioasă,
Îi mulțumeşte şi dă să plece,
El ştie că a prins-o în plasă
Şi îi mai spune cât e de dulce.
A doua zi ,aceeaşi oră,
El vine să-şi atace prada,
"-Ăsta-i destin,ne vedem iară"
S-o aibe el nu mai răbda.
"-Vrei să ieşim la o cafea?"
Îi spuse el frumoasei fete.
"-Nu beau cafea dar eu aş vrea...
-Orice vrei tu ,îi spuse iute."
Şi se întâlniră în prag de seară
El vânator râvnind la pradă,
Ea o prea frumoasă domnişoară
O fată simplă dar deloc fadă.
Azi o întâlnire,mîine o sărutare...
El prea versat avu rabdare
Şi fata atât de doritoare...
De cine se îndrăgostise oare?
S-au întâlnit ei pe ascuns ,
S-au întâlnit o lună,
Fetei în suflet i-a pătrus
Dar nimănui nu tre' să spună.
A venit vremea să atace prada
Uşor o muşcă şi se înfruptă,
Fata e blândă precum e iada
Nici nu se zbate ,nici nu se luptă.
Şi din copila ce a fost
A devenit pe loc femeie
Şi trupul ei aşa venust
O încântă pe bestie.
Şi a trecut un an jumate,
Ea îl iubea ca pe un zeu,
El o iubea pe jumătate
Şi fără griji ca-n Epireu.
Dar într-o zi de primăvară
Când înviase natura toată,
Frumoasa fată stătea afară
Şi s-a albit la față îndată.
Prin fața ei trecu-n plimbare
Iubitul ei ce mult îl adora,
La braț cu o doamnă care
În pântece un prunc căra.
Tot Epireul s-a dărâmat
Şi nici n-avea cui să îi spună,
Lacrimi din ochi greu s-au uscat
C-a plâns şiroaie o săptămână.
El nu ştia ce s-a întâmplat,
De ce nu-i mai răspunde,
Într-un final el a aflat
Şi a mințit-o iute.
"-Iubita mea te-înşeli amarnic
Căci doamna era sora mea
Şi plânsul tău este zadarnic
Că tu eşti tot ce-n lume aş vrea."
Naiva fată l-a şi crezut
Şi-n brațe i s-a aruncat,
În plasă iar prada a cazut
Şi-n continuare el s-a înfruptat.
Şi a născut soția lui o fată,
Frumoasă ea asemeni lui,
Nu şi-a dorit copil dar iată
Fata era comoara lui.
De prada lui el a uitat
Şi n-a mai fost s-o vadă,
Ea îl suna neîncetat
Dar o mințea pe pradă.
L-a aşteptat ea în zadar
Că el n-o să mai vină,
Plânge copila iar şi iar
Şi n-avea nicio vină.
Şi iar pe stradă l-a văzut
Cu sora lui, cum spunea el
Copilul ea l-a cunoscut
Că semăna cu el.
S-a dus la el dar în zadar
Că el nici n-o cunoaşte,
Şi se întreabă iar şi iar
-De ce-a zis că-i e frate?
Ar vrea să spună ,n-are cui
Povestea ei ce-a tristă,
S-ar arunca în fața trenului
Că ea nu mai rezistă.
Ca un pribeag umbla pe străzi
Cu plagă mare-n suflet,
Cu ochii înroşiți şi uzi,
Cu inima în bocet.
Şi de durere n-a rezistat
Naiva mea copilă
Tot neamul lui l-a blestemat
Şi în neant s-a aruncat.
El nici n-a întrebat de ea,
A vrut s-o dea uitării,
"-S-o aduc înapoi n-aş putea,
Morții cu morții,vii cu vii."
Dar ea atunci a blestemat
Şi a căzut blestemul
Pe cine-i era cel mai drag
Pe fata lui si-a pus el semnul.
Istoria s-a repetat
Ea n-avea nicio vină
Şi-a cunoscut ea un bărbat
Cu mult mai mare şi versat....
vezi mai multe poezii de: iorguveronicayahoo.com
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.