Focul sacru, focul vieţii,
mai arde în noi,
tu eşti cerul, eu – pământul,
orizonturi noi.
Iubirea este o cobră,
gâtul meu - altarul ei,
colier cu nestemate
strălucind în noapte.
Timpul este cel prezent
şi trecutul e uitat,
ce ne-aduce viitorul
încă n-am aflat.
Coardele la unison
ce profund vibrează,
mă săruţi cu pasiune,
eu sunt a ta oază.
Aerul înmiresmat
de al teilor parfum
ne îndeamnă să parcurgem
al vieţii drum.
Uriaşi corali acum
strălucesc în zare,
sunt cireşii plini de rouă,
roşii la culoare.
Vişinele sunt în pârg,
pentru-a câta oară
ne provoacă să iubim
iar în plină vară?
Sper să fie-n timp util,
încă nu-i târziu,
să sorbim din cupă
vinul rubiniu.
Cerul este mai senin
că aseară a plouat,
pământul scăldat de soare
este mai bogat.
Explodează artificii
marcând fericirea,
steluţe multicolore
dau de veste ştirea.
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.