Frământ la Iara tot ce m-a durut
Din aluat de cetini şi de lut
Ca să mai simt în drojdie adâncul
Ce m-a-văţat să sufăr ca şi vântul
Ce bate din apus spre miazănoapte
Bătuţii-mi fraţi, bătutele-mi surori
Bătuţii munţi, bătutele ninsori
Şi blestematele străinătăţi de ţară
Arse de coprii-n fiecare vară.
Mă duc cu ai mei în lutul dur
Să nu mai simt ce-i împrejur
Dar ca să las urmaşilor pământul
În care am săpat mormântul
Las cartea asta sub arini la Detunata
Să ştie lumea că odată-i gata
Cu drojdia de suferinţi şi milă
Să ştie toţi: Când moţului i-e silă
Ia barda-n mâini şi dă cu ea de lume
De n-o rămâne-n urmă nici tăciune
De foc străin ci numai piatră arsă
Cu rădăcini de moţi cu faţa-ntoarsă
Spre caduceul tulburat în somn
De apuseanul veşnic treazul Domn!
____________________________
Poeme scrise în 1976/77 la Bad Salzig, Mainz şi Cadaquez pe vremea căutărilor drumurilor lui Aron Cotruş şi la vizita făcută împreună la Dali, dedic aceste versuri prietenului, poetului şi învăţăcelului meu Christian William Schenk
Eu, Vasile Copilu-Cheatră
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.