Zodia ne-a fost mașteră, şi nu erau
Pași de lumină peste inimi şi nici flori rare,
Grele visuri băteau la ușa noastră, amare,
Şi-negurate semne ne dureau.
Curcubeele cântecelor aruncate înălțimilor
Își frâng zborul, întorcându-se cu fața tristă,
Poemele noastre trebuie să le facem batistă,
Să zvântăm, cu mătasa ei, lacrimile nimurugilor.
Noi n-avem nici o clipă de prisos,
Să cântăm perechile de îndrăgostiți, nici
Să născocim povești cu Albă ca Zăpada şi pitici
Sau să-i aducem frumuseții, altceva, decât prinos.
Noi n-avem timp să ne cântăm iubitele cu sânii de gutui
Nici iezerele ochilor albaștri să-i sărutăm sub stele,
Nici chiar lacrimile care plouă-n noi, sau ale mele,
Nici clocotul sângelui meu, al tău sau al lui.
Cântecul nostru trebuie să fie, acum, spadă, bolovan;
În focul flacărei pure ce se naște,
Să fie sâneață, pentru că de sus ne paște
Steaua aspră a destinului de cântăreț transilvan.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.