Pe dealul Feleacului duhul Iancului iar suie,
Ca o pajură se-nvârte sus pe cer la cetățuie,
Moți cu tundra ponosită, supți de biruri şi minciună,
Ca armia lui deodată lângă duhul lui se-nchină
Şi așteaptă o poruncă înflorită lângă tâmple,
Drumul Clujului, tribunii, ca în doină iar să-l umple.
Duhul stăruie prin preajmă, se oprește-n Mănăștur,
L-aș chema-n poem să vie l-aș chema şi nu mă-ndur,
Că mi-e inima acolo, lângă Someș răstignită,
Ca pe jar îmi arde dorul şi de dor ard ca o plită.
Nici în somn nu am hodină, când la Ciucea mă visez,
Când cu Goga că mă mustră, de durere lăcrimez.
N-am lăsat peste Feleac vre-o moșie sau Măriuță,
Că mi-a fost osânda asta, de poet, aspră drăguță,
Dar mă dor moaștele arse a pruncilor de la Ip
Și de casna lor fierbinte n-o să scap cu nici un chip,
Cum nu are stare duhul Iancului ce iarăși suie
Ca o pajură-nvrăjbită, peste Cluj, la Cetățuie.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.