De sub pleoape-ți roiuri de vise au zburătăcit
Şi ochii, faguri de tristețe, ți s-au obrintit.
Ce spaimă iscă ciutele-n frunzară,
De pălesc afinii şi alunii-n ceară?
Norii, clopot de cenuşe, s-au răzmat pe creste,
Cum a sosit toamna aceasta, așa, fără veste?
Cu vase măistorit cioplite fratele tău mai colindă pe hotar,
Te doare, Sabinuță, zodia lui tulbure de solomonar?
Uită rugina gândului, nu-i pentru tine catechismul urii,
Între brazi ne-așteaptă cartea cu poemele pădurii.
N-auzi cum plâng elegiile în tulnic de molid
Şi toamna-şi zurgăleşte taleri prin vreascuri?
Vino să culegem bănuiți de aur, cu vârf, într-un blid
Să-i dăruim drumarilor ca pe niște prescuri.
Elegiile acestea, rândunici de aur, sunt a moțului prefaţă
Şi pe mine mă doare schimbarea la față.
Pentru ei şi tine, lilioară albă, cerul mă îmbie
Să-mi torn în vers emoția și inima sâmbrie.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.