Tânjesc după ochii tăi livezi cu pene pestrițe,
Ce scoală diminețile în zori cu zâmbet de-albăstrițe.
Tu nu porți încopciată la gât cunună de mărgele
Şi-n degete nu ți-au înflorit nicicând stelele inele,
Pe capul tău nu-i păr de aur şi-a soarelui săgeată,
Doar o holdă de secară îți râde-ncopciată.
Mustul sângelui din trup ți-a împietrit în sâni,
Poetul nu-i în stare să cânte poezia ta din mâini.
Eu îți scriu elegii din dricul țării Sabinuță,
Poemul nu s-a-nsăniat cu tinerețea noastră în căruță.
Pe-aicea toamna-şi tingăleşte sânii-nciucălăi,
Pe la noi o fi brumat cositor, de aceea ați desîmpreunat turmele,
Ori s-o fi jucând deabună seamă cu alunele,
Căci aud cum şi le sună ca pe niște zurgălăi.
Nu, n-am schimbat târgaşul, o să mai zăbovesc
Cu clopote de lemn pe plaiul românesc.
Tu ai să ne întâmpini în iarna dalbită,
Cu hoi ler pe buze, noi ți-om dărui atunci un bulz de pită.
Când de liloară sub pașii murgului, ai tăi şi-ai mei,
Omătul o să-ți coase din ciucuri clopoței.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.