Un soare foarte mărunt
cu păr de galben tutun,
se stinge-n scrumieră.
Sângele unui ruj ordinar, alăptează
trupurile moarte ale ţigărilor.
Aşchii decapitate, plâng
după coroana lor de sulf.
Armăsari de cenuşă nechează
încremeniţi în salt.
O mână enormă
cu un ochi de jar în podul palmei
pândeşte la orizont.
vezi mai multe poezii de: Vasko Popa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.