Într-o seară lină de vară mi-ai spus
o vorbă aruncată cu multă supărare.
Eu nu am înţeles sau nu am vrut
dar nu te uit , te chem. din nou
la mine în suflet, în gândul meu profan.
Vei pleca , aceasta au auzit urechile mele, pline de
groaza suferinţei, iar ochii tăi vor muri în mintea mea,
buzele tale vor fi împietrite veşnic pe ale mele. Mâna ta
va atinge astrul meu dar tu vei mai şti că
tu ai plecat...?
Nu vreau acum să fugi de fiinţa mea, de
dorul meu mioritic, de doina ce o cânt
cu oarecare neîndemânare. Tu vrei?
Desigur nu vrei, dar nu poţi să rămâi ,te aştept
iar în gara de munte unde huruitul
locomotivelor este bătăia inimii mele, unde
vântul ce mişcă frunzele este suspinul meu.
La tine va fi bine, rău, cine poate şti, o uitare
ca somnul s-a pus peste mine, mintea mea
plasă de gânduri are, muzica ta este veche
lira mea de poet s-a spart când a aflat
că tu ai plecat…
Despărţirea este povara morţii pentru îndrăgostiţi.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.