Mestecenii învie din ruine,
Muguri plesnesc spre cer în aer ud
Și parcă frunzele tresar în mine
În nebunia verdelui cel crud.
Inele în copaci precum profeții,
Concentric așteptând în bătături,
Visau în iarnă-ntoarcerea verdeții
Venite-a treia zi după scripturi.
Așa a fost și luminoasa liră
Acorduri culegând de prin grădini
Compuse-un lied când crengile se miră
Că viața are încă rădăcini.
Mă înfior când firea nu se pierde,
Speranțe noi simt cum înmuguresc,
Albii copaci se-acoperă de verde
Și tandru mă îndeamnă să zâmbesc.
vezi mai multe poezii de: dumneg
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc tuturor pentru aprecieri!
dumneg (autor)
duminică, 24 aprilie 2016
Nostalgic, liric, sensibil
mateut
duminică, 24 aprilie 2016
Am vibrat în cuvintele tale...
Mi-a plăcut în mod special!
simona_mara
duminică, 24 aprilie 2016
Mă bucură întâmplarea de a fi descoperit poezia ta!
Inspirație și succes cu viitoarele scrieri!
nadira
duminică, 24 aprilie 2016
Titlul face totul! E o imagine la care putem visa.
Felicitari pentru minunatul poem
tudor
duminică, 24 aprilie 2016