Ai apărut în ploaia dintr-o toamnă
cu părul ud, pierdută-ntr-un oftat.
Te-am încălzit, și-ai înțeles ce-nsemnă
sărutul nebunesc ... dar ai plecat.
Erai, peste un timp, un vârf de munte,
sub soarele puternic, nemilos.
Eu ți-am adus, coroană peste frunte,
un nor , o ploaie, însă ... ce folos?
Ai fost pierdută ... ți-am fost regăsire,
ai fost o salcie ... ți-am dat un râu.
Eu am fost gând și vânt, am fost iubire,
iar libertatea-ți n-am ținut-o-n frâu.
Te-am înțeles mereu și, fără vrajmă,
ți-am urmărit și vechile poteci,
căci tu ești peste tot la mine-n preajmă.
Eu te iubesc, dar știu că vii ... și pleci.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
deosebite poeziile tale...ma bucur ca te-am descoperit
segemarius
miercuri, 04 noiembrie 2015
Îmi place mult formularea poetică.
jianu.c
miercuri, 04 noiembrie 2015
Interesantă imagine poetică
mai trec,
David Nicoleta
miercuri, 04 noiembrie 2015