Vinul - Andrei Șerbănescu
Poezie adăugată de: andreiserbanescu

    joi, 09 iulie 2020

Când diavolul vorbește cu o sadică trufie
În cana mea se-așează-n licăriri o veșnicie…

Unde nicio întrebare nu cunoaște vreun hotar,
Iar iertarea-i agonia reveriei de coșmar…

Cu mine, jos la masă, nu e nimeni aplecat
Când liniștea se-așează cu voalul întristat…

Și nicio pomenire nu mă-ndeamnă la azil
Nici arcul, nici clavirul sau agrafa de vinil…

Valeții-mi poartă dorul și nădejdea la osândă
Pe cununile de aur ce pocalul mi-l afundă –

Peste timpul ce îmbracă voluptatea-n suferință
Și dorința mea de moarte, în satanică velință…

Când diavolul tușește, voievozi, vă spun acum
Că masa mea e goală de parinți și de tutun...

Doar vinu-n damigeană mai îmi zace secerat
Când ultimul meu scaun azi a fost abandonat…



vezi mai multe poezii de: andreiserbanescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.