Iluzii. Șoapte. Fire mici de iarbă.
Nimic adevărat. Numai atît.
Un ultim substantiv nedoborît.
Gramatică. Umanitate oarbă.
Aștepți un semn dar nu-l vei mai primi,
Nu-mi mai găsesc nici ultimele semne,
Afară, dacă nu mă-nșel, e zi,
Să nu mai pui în foc cărbuni și lemne.
Ai să te-nzăpezești la mânăstire
Dar ia aminte, marea mea iubire,
că ninge-atâta de rudimentar,
Sînt munți între mine și tine
Și ceață și tulbure cîmp,
Plantații de cumpeni absurde
Și dansuri greoaie de plumb.
Floare cenușie de cenușă rea,
Plouă cu leșie în ființa mea,
Drumul e cu pete, visul e real,
Ceasul din perete bate ritm mortal.
Făgăduiește-mi dulcele mîine,
Și-ți dau dobîndă, amarul ieri,
Dragostea noastră peste puteri,
Visul de vultur, fuga de cîine.
Hai să mergem într-o seară
Și, scăpați de ultimul deochi,
Într-o crâșmă ordinară,
Să tăcem, privindu-ne în ochi.
Dac-aș avea tăria
să scriu
un cântec de luptă
atunci când
După ierni ce vin și pleacă
Și urmează primăveri,
După tot borhotul cinic
De îngheț și temenea,
Cînd lumea se mai vede ca urma unei sănii,
Cînd lumea nici nu este decît atîta tot,
Copiii noștri, Doamne, pentru o clipă fă-mi-i
Bătrîni, ca să priceapă ce pot și ce nu pot.